Amar cozonac...

Stiti povestea aceea care ni se spune intotdeauna cand suntem mici, ca fiecare efort isi are rasplata lui, ca fiecare greseala va fi in cele din urma pedepsita? Ei bine, am ajuns la amara concluzie ca aceasta poveste nu a fost inventata pentru romani, ci este o istorisire universala pe care am preluat-o si noi fara a o implementa acolo unde ar fi trebuit, in constiinta noastra. De fapt cred ca avem inca probleme in ceea ce priveste distinctia dintre bine si rau.

-Ce inseamna, mama, sa fii rau? intrebam incoenta candva. Nu-mi dadeam seama atunci ca raspunsul mi-ar fi spart in bucatele oglinda lumii mele colorate si mi-ar fi aruncat in ochi un ciob de adevar pe care sigur nu eram capabila sa-l suport. Cum as mai fi putut inchide apoi ochii?
O data cu varsta te obisnuiesti sa nu m simti intepaturile inecate de cateva lacrimi, chiar ajungi sa nu mai fii atent la inglodirea ciobului, devine parte din tine si gandul ca ar trebui sa-l indepartezi iti provoaca o durere surda.

Cat despre Romania, suntem atat de obisnuiti sa facem rau si sa asteptam bine, sa facem bine si sa ne pregatim sa fim dati in judecata pentru asta, sa fim calcati in picioare si sa calcam la randul nostru pe altii incat ajung sa ma intreb daca nu cumva in tara noastra toate lucrurile sunt reflectate in oglinzi murdare. Prea multe valori sunt aruncate in gunoiul uitarii, prea multe mizerii ne sunt prezentate pe tavi de aur ca delicatese, prea multe aberatii sunt acceptate ca legi fundamentale. Si poate mai dureros e ca si noi le vedem la fel, sau ne este doar prea lene sa le abrogam.

Eh, ce pot face eu, cine ma aude pe mine? Sa ma lupt singur cu morile de vant?
Am auzit de prea multe ori asta ca sa ma mai abtin sa nu raspund: Atunci hai sa nu faca nimeni nimic, sa asteptam toti sa fim maruntiti treptat de morile astea...poate faina noastra va avea mai mult curaj. Amar cozonac ce vom fi...