Let it all go...

Vine un moment cand trebuie sa lasi in urma acel ceva care te-a facut fericit sau trist, care te-ar fi putut implini sau distruge in bucatele. Vei ramane cu regretul pustietatii, cu nostalgia unui vis frumos, cu lacrimi amare inabusite... pana ce iti vei da seama ca totul e trecut, ca totul a fost, ca totul s-ar fi putut...

Nu, acesta nu e un post al unei desperate housewife :P si nici macar nu intentioneaza sa trezeasca mila, nici n-ar avea de ce, in fond viata este prea frumoasa pentru a ne-o petrece lamentandu-ne. Ma gandeam doar la un sentiment destul de ciudat si dureros care m-a incercat in ultimul timp si care probabil v-a zdruncinat si pe voi : dorinta aceea pura de a vedea fericirea in ochii celuilalt chiar daca asta echivaleaza cu nefericirea ta, dorinta de a-l vedea macar pe el radiind chiar daca tu ingheti pe dinauntru. Si nu, nu e generozitate, nici nu stiu cum se numeste si poate ca asta e lucrul cel mai putin important.

Orice rupere e dureroasa: cand am renuntat la biberon...ooof,cat am mai putut sa plang:(((, cand am aruncat papusile in dulap si le-am inlocuit cu teancuri de foi copertate pe care scria "Manual", cand am parasit anii liceului pentru a ma arunca in valurile studentiei. Fiecare trecere bulverseaza si doare, fiecare perioada are un inceput si un sfarsit, un sfarsit care intervine subit sau pe care ni-l putem impune. Stiu ca e greu sa renunti la ceva care a fost mult timp centrul interesului tau, care a reprezentat scopul si universul tau. Dar, Vine un moment cand trebuie sa alegem cu mintea...

Si totusi....LA VITA E BELLA!