Oameni de plastilina

Poate ca ar fi bine sa te avertizez de la inceput ca odata ce ai citit primele 20 de cuvinte ale acestui post te vei fi transformat deja intr-o alta persoana. Da, stiu ce zici acum, e prea tarziu sa te mai intorci, deja procesul a inceput, esti sub influenta mea si eu o sa ma joc acum cu plastilina gandirii tale. Cui nu i-a placut sa modeleze in copilarie diferite figurine, pe care sa le puna apoi intr-un spectacol regizat cu multa abilitate? Mie una mi-a placut intotdeauna sa ma cred zana papusilor, sa le predau franceza sau matematica, sa le fac sa se indragosteasca, sa le scot ochii(oops,mi-a scapat:) si apoi sa le duc la doctor.

Probabil cineva deja se gandeste care e legatura dintre titlu si ce am spus pana acum. Cei care ma cunosc deja nu se mai intreaba, s-au obisnuit cu neobisnuita mea "coerenta";)). Si totusi, de la ceva a pornit tot tavalugul asta de cuvinte cam dezbinate. Am vazut acum cateva zile( saptamani:-??) un episod dintr-un film al carui titlu evident ca nu-l mai retin, un serial tipic american, cu actori tineri si frumosi-daca zic Jess din "Gilmore girls" fetele o sa ofteze un minut, doua:D-in care se dezbatea problema manipularii si auto-manipularii.

Nu stiu daca a stat cineva vreodata sa-si analizeze toate faptele si vorbele pentru a vedea ca cel putin 50% contin intentia de manipulare: a gandurilor, a actiunilor, a dorintelor chiar. Un fel de comunism continuu, o dictatura subtila si cu atat mai mult perfida. Ne folosim de oameni atat timp cat ne sunt necesari si apoi nu, nu-i aruncam la gunoi, ci ii pastram acolo, in beci, ca pe niste pantofi pe care desi i-am purtat o toamna intreaga pana ce ne-am plictisit de ei, nu ne vine sa-i aruncam. Poate vom mai avea nevoie de ei vreodata. La momentul potrivit le dam jos stratul de praf si ne prefacem ca sunt nepurtati. Insa nu mai sunt, s-au demodat si oricat ai incerca apoi sa-i cosmetizezi si sa-i readuci la lumina n-o sa reusesti. Stiu si ei ca acum sunt second-hand si nu sunt dispusi sa fie uzati iar pentru a fi apoi aruncati in cutia uitarii.

Am auzit ca pot fi 2 feluri de manipulare: pozitiva si negativa. Atunci cand faci pe cineva sa paseasca pe drumul cel bun s-ar numi pozitiva, iar atunci cand il pervertesti e negativa. Nu ma pot abtine sa nu pufnesc in ras. NU exista manipulare pozitiva, orice incercare de limitare a libertatii este un abuz. Exista persuasiune, care poate fi benfica, dar nu manipulare. Parintii nu ne-au manipulat cand eram mici, au incercat sa ne faca sa vedem calea buna, nu ne-au mintit si nu s-au jucat cu mintile noastre. Nu suntem cobai pe care sa se faca experimente, nici plastilina cumparata ieftin pentru distractia altora. Mai presus de haine, chipuri si ochi frumosi suntem suflete si minti unice. Sau vrem sa ajungem la globalizarea gandirii?

Ce frumos ar fi daca am incerca sa ne spalam pe maini de ultimele ramasite de plastilina si sa vedem in oglinda doar un chip senin de copil ce-ti zambeste...